azi-noapte ... am avut un coșmar. sufletul meu a trecut prin clipe de disprerare. m-a înjunghiat cineva în inimă iar apoi imediat ochii mi s-au deschis spre realitate. fiori reci îmi stapâniseră trupul și se zvârcoleau. eu făceam la fel, eram sub efectul lor, făceau ce vroiau cu mine, nu-mi dădeau pace. îmi doream nespus de mult să aprind lumina, era calea mea de scapare ... dar n-am putut atunci. parcă un zid puternic mă ținea acolo, in pat, nemișcată. îmi venea să țip, să urlu, să fug, dar de unde curaj ? dacă mi-era teamă și să îmi mișc un deget ... oribil sentiment. știam că odata și odata tot am să o izbăvesc dar am așteptat naiv clipa aceea de nebunie ... și am stat nemișcată ore în șir, întrebându-mă
„când o să se termine totul ?” ... mai ales că se auzeau neîncetat sunete de
podele din lemn care scrâșneau alene, dar mai ales de respirație grea pe un fundal văruit cu o liniște țiuitoare, amăgitoare. sunetele astea parcă vroiau să mă înspăimânte cu orice preț. se auzea de parcă cineva, nu știu cine, poate ca era „cineva-ul„ din coșmar, și asta mă îngrozea, sau poate că era cine știe ce altă creatură sau spirit negru sau o fantomă ca un voal alb ... DE UNDE SĂ ȘTIU ? care venea din spate, și se apropia tot mai mult. dacă visul se întâmpla din nou, dar de data aceasta să fi fost totul real ? gândul acesta mă secătuia încet, încet, de putere dar mai ales de speranță. timpul trecea mărunt, iar eu zăceam acolo, neajutorată. știam doar că nu acumulasem îndrăzneala intr-atât încât să mă ridic să îmi îndeplinesc misiunea de aprindere a luminii, deși îmi doream asta enorm. stăteam cu fața la perete, deci nu puteam ști ce se întâmplă în spate, era un stres care te măcina de viu. într-o sclipire de moment, mi-am adus aminte că am telefonul exact lângă mine, trebuia doar să intind puțin mâna. m-am gândit că poate spiritul nu se uită tocmai atunci, nu mă supraveghea și repede de tot am înșfăcat telefonul. lumina acestuia era atât de puternică, încât am putut vedea toată camera. perfect. m-am ridicat grăbită și am aprins lumina. atunci mi-am dat seama că aventura terifiantă se încheiase.

p.s. : rugăciunea, copii !